Nici nu-ți zic cît de fericit am fost cînd m-a sunat Tudor să-mi spună că vrea să-i fotografiez nunta! Bine, hai că-ți zic. Pentru că ne știm de foarte mulți ani, cred că de vreo 18. Deși bunicii noștri erau frați, ne-am cunoscut abia cînd și-a sărbătorit majoratul, eu aveam vreo 16. Și abia ce se cunoscuse cu Mari. Cîțiva ani de atunci înainte am petrecut multe weekenduri cu gașca asta de prieteni. De-aia m-am bucurat să revin în locul ăsta, unde am copilărit, la țară, de unde mă leagă foarte multe amintiri frumoase. Știam că vor veni foarte mulți prieteni la nunta lor. Cum puteam refuza o așa reîntîlnire? Cu Soare, cu Biu, cu Grecu’ ăla micu’ și ăla mare, cu Dani, Fifi, Gică și ceilalți de pe Covaci? :)) Dar știi cum e, te așezi la casa ta, cu serviciul, cu copiii, nu mai ai timp să te vezi cu lumea.
Cam asta ar fi așa, introducerea. Multe despre nuntă nu o să spun, te las să vezi imaginile mai departe, să grăiască de la sine. Dar ce pot spune, e așa: a plouat pe la 3 :)), fix cînd ne-am dus noi într-o pădure apropiată să facem o mică ședință foto. Băi, dar ce torențială! Brusc a venit, pe neașteptate. Dar am păcălit-o, în cîteva minute am rezolvat treaba. Înainte de a-i chema și pe ei, am fost în recunoaștere cu vreun sfert de oră înainte, să caut ceva locuri bune pentru poze. Găsisem frumos, cu soare, cu potecă, ehe, planuri! Aud ceva foșnete sub o creangă. Mă apropii, dau de un arici: “țeapă, fraiere, vine ploaia!” O să-l vezi într-o poză, mai jos. Dacă era o fabulă, fix asta mi-ar fi spus! :))
Așa, cu ce amintiri am mai rămas de la nuntă? Aaa, m-a înțepat o viespe mamut în frunte fix la ședința foto. A venit spre mine cu 60 la oră, cred, așa s-a simțit. Groaznic. Mi-a dat cineva mai tîrziu o aspirină, parcă, dar degeaba. Trei zile m-a durut. Dar oricum, venea super-ploaia. Nu de asta am încheiat ședința foto. Care super-ploaie nu a durat foarte mult, dar după aceea, a trebuit să plecăm spre biserică. Așa că n-am mai insistat cu ședința.
Da, iar acolo am avut parte de o lumină extraordinară, cum rar se întîmplă la cununiile religioase. De ce, pentru că soarele apunea exact pe mijlocul ușii bisericii, iar preoții, de regulă, nu prea acceptă ușa deschisă în timpul slujbei. Ce să mai zic despre videografi! :)) Dar am avut parte de un preot foarte înțelegător și de treabă. Cît despre colegul meu de pe video, Costi, ce să facă… mi-a dat întîietate… Cum era să ratez așa ceva?
Și încă una. “Țache (porecla mea din copilărie), fă-mi și mie o poză cu nevastă-mea!” Sigur, hai! “Nu mă cunoști, nu?” Zîmbesc încurcat, zic “îhî, nu”. “Sînt fratele lu’ Massaro, mă mai știi?”. Păi bine, mă, fratele lu’ Daniele Massaro, nu te-am văzut de cînd aveai vreo nouă-zece ani, acuma ești ditamai găliganu’, însurat și așa.
Ce să zic, m-am simțit important la nunta asta! :))
